“Vikingul” provocat din nou

O noua provocare cu o veche cunoștință pentru Amansio Paraschiv. “Vikingul” se va bate cu un adversar pe care l-a mai bătut. Este vorba de bulgarul Rangel Ivanov cel care a fost victima luptătorului ploieștean în urmă cu doi ani.
Amansio Viking

În 2014, Paraschiv și Ivanov se înfruntau în ringul de la Mamaia iar căștig de cauză a avut primul. Însă bulgarul nu se lasă și la doi ani distanță, vrea să-și ia revanșa. Înfruntarea dintre romăn și bulgar face parte dintr-o nouă gală Superkombat care se va disputa pe 30 iulie la Mamaia. Cei doi se vor bate în superfight-ul categoriei mijlocii, în limitele categoriei 71 de kilograme. Nisipul fierbinte și briza mării îi priesc lui Amansio care a fost învingător de fiecare dat[ cănd bătăliile s-au dat la malul mării. Acum doi ani l-a învins pe bulgar iar anul trecut s-a impus în fața romănului Crăciunică. Gala va fi în aer liber iar main-event-ul este reprezentat de lupta dintre Cătălin Morășanu și turcul Murat Aygun, antrenat de celebrul Peter Aerts. Moroșanu se va bate din nou în țară după mai bine de un an de zile și speră ca propriul fief să-i poarte noroc. Ploieșteanul Eduard Irimia este promotorul Superkombat și spune că evenimentele majore au lipsit în ultimul timp de pe piața romănescă. Irimia susține că pentru gala de la Mamaia s-au văndut deja peste 100 de bilete și speră ca publicul să primescă ceea ce își dorește prin cele 11 meciuri care se vor disputa în celebra stațiune.

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress and WordPress Theme, thanks to Eva Jasmin and rca ieftin online