Tricolorul coborăt un loc

Tricolorul LMV Ploiești a coborăt pe locul 3 din cauza victoriei obținute de Arcada Galați, 3-1, la U Cluj, în ultimul meci al etapei a 8-a. Insă această cădere nu-i preocupă, deocamdată, pe voleibaliștii Ploieștiului. Unul dintre liderii vestiarului, Laurențiu Lică, susține că pentru el dar și pentru ceilalti colegi, primul loc nu contează în momentul de față.

,,Important este ca noi sa intram in play-off cu maxim de puncte posibile si binenteles, sa nu fim la diferenta mare de primul loc. Atunci in play off, se va juca totul. Sunt convins ca, deocamdata, echipele importante ale campionatului nu au turat motoarele la maxim si evident ca si pentru noi urmeaza meciuri importante, incep cupele europene. Vreau sa transmit publicului multumirile mele si ale coechipierilor pentru faptul ca incep sa vina la sala. Sper sa vina si mai multi pentru ca la Tricolorul este un proiect foarte bine pus la punct iar prin evoluțiile noastre sa fim pe gustul suporterilor”. Gustul unui campionat căștigat este cunoscut de Lică dar și de olandezul Gijs Jorna. Voleibalistul de 28 de ani a venit în Romănia tocmai pentru așa ceva, să căștige campionatul. Internaționalul batav a venit la Tricolorul din postura de campion al Franței, titlu cucerit sezonul trecut, cu Chaumont Volleyball 52:,, Am venit in Romania pentru ca imi place proiectul de aici. Sezonul trecut echipa a fost pe locul 5 iar acum si-a propus sa se lupte pentru titlu. Acest obiectiv mi- placut, m-a atras, am decis sa vin aici si sunt foarte fericit pentru alegerea facuta”. Tricolorul a ajuns la 7 victorii consecutive după succesul cu Explorări Baia-Mare. Are 20 de puncte în ierarhia Diviziei A1,cu unul mai puțin decăt Steaua București și Arcada Galați, aflate la egalitate.

Both comments and pings are currently closed.
Powered by WordPress and WordPress Theme, thanks to Eva Jasmin and rca ieftin online