Posts Tagged ‘amical’

Petrolul joacă la Strejnic

In aceasta saptamana, petrolistii vor sustine si ultimele doua verificari, ambele în compania unor adversare din cel de-al treilea eşalon si amandoua pe gazon natural. Astfel, maine, de la ora 16:00, Petrolul o va intalni pe lidera seriei a doua, Progresul Spartac Bucuresti, iar meciul se va desfasura la Strejnic, pe terenul doi. Apoi, sambata, […]

Nini a fost maxim!

Un penalti obținut, un gol și trei pase decisive! Este randamentul mijlocașului Nini Popescu în testul cu AS SR Brașov. După 12-1 cu AS Steagul Roşu Braşov şi 2-1 cu Olimpic Cetate Râşnov, petroliştii au câştigat şi cel de-al treilea joc de pregătire al debutului de an, disputat tot în compania unei formaţii braşovene. De […]

Final amical

Lui Romulus Ciobanu, proaspătul antrenor al Petrolului, amical îi merge bine avănd în vedere că Petrolul a căștigat cele două teste, cu CSU Craiova 2 și CS Blejoi. Ciobanu le-a cerut băieților să joace aceste amicale ca pe partidele oficiale avănd în vedere că seria a 3-a s-a terminat mai devreme decăt era programat din […]

Noile achiziții au înscris

O parte din noile achiziții ale Petrolului s-au remarcat în primul amical de la ,,Poalele Tămpei”. Formația ploieșteană i-a dat un set la unu echipei de liga a patra Celta Colțea Brașov. Iar cinci din cele șase goluri ale echipei lui Tavi Grigore au fost reușite de jucători veniți în această vară: Șaim, Ciocâlteu, Puchea, […]

Romănia-Chile, în arena clujeană

Federația Romănă de Fotbal a anunțat că partida de pregătire România – Chile, din 13 iunie, se va juca la Cluj-Napoca. Meciul se va disputa la trei zile după ce echipa națională va juca în deplasare, cu Polonia, în preliminariile Campionatului Mondial 2018. Naționala din Chile, locul 4 în clasamentul FIFA, din care fac parte, […]

Un nou egal în Parc

Petrolul 52 este gata de liga a 3-a dacă este să ne luăm după rezultatele obținute în testele din această iarnă. Formația ploieșteană a jucat numai cu echipe superioare eșalonului în care joacă, din liga a 2-a și a 3-a. De fiecare dată petroliștii au terminat neînvinși așa cum s-a întămplat și în această după-amiază […]

Au mers kilometri ca să joace cu Petrolul(VIDEO)

Torje, Topor, Khalil și ceilalți coechipieri ai Sloboziei au tinut cu tot dinadinsul să joace cu Petrolul. Oaspetii au venit la Parcul Municipal pe jos, de la Gara de Vest, acolo unde i-a lasat autocarul. Din cauza unui accident rutier grav, petrecut pe Centura de Vest a Ploieștiului, oaspeții au trebuit să parcurga o distanta […]

Succes franțuzesc al Petrolului(VIDEO)

Halim Khali și Michel Jipa au reusit golurile Petrolului 52 in testul cu Dacia Unirea Brăila. Partida s-a desfășurat în Parcul Municipal Vest sub priviriole a cătorva sute de suporteri petroliști. Khali a deschis scorul, în repriza a doua, cu un gol superb, lob de la peste 20 de metri. Execuția nu l-a impresionat pe […]

Petrolul pornește cu Dacia

Petrolul 52 Ploiești începe tare seria meciurilor de pregătire. Primul episod va fi cu Dacia Unirea Brăila, o formație ce ocupă locul șapte în liga a doua. Meciul va avea loc la sfărșitul săptămănii viitoare după ce brăilenii se vor întoarce de la Poiana Brașov acolo unde sunt într-un stagiu centralizat de pregătire. Partida se […]

Budescu a jucat din nou!(VIDEO)

Budescu a jucat din nou pentru campioana Romăniei. Atacantul, aflat sub contract cu o grupare chineză din liga a doua, a revenit la Astra Giurgiu și se pregătește în cartierul „9 Mai”. Astra 2 a avut parte de un amical exotic împotriva lui Al Ittihad, o formație nou-promovată în prima ligă din Emirate. Înainte de […]

Powered by WordPress and WordPress Theme, thanks to Eva Jasmin and rca ieftin online