Program cunoscut, campanie incheiata

Tricolorul LMV cunoaște traseul primei părți a sezonului în care atacă titlul cu adevărat. Echipa ploieșteană este o candidată la primul loc avănd în vedere achizițiile din această vară. Romănii Olteanu, Lică dar și olandezul Jorna reprezintă vărfurile cu care Tricolorul va încerca să căștige viitorul campionat.

Datele noului sezon au fost stabilite iar primul fileu oficial se va întinde pe 7 octombrie. Atunci va avea loc startul Diviziei A1 iar turul se va întinde pînă la începutul lunii decembrie. Echipa antrenată de Sergiu Stancu va debuta așa cum a terminat sezonul precedent, cu o deplasare la Steaua București, echipă ce i-a luat locul patru chiar în ultima etapă. Returul va începe imediat, pe 9 decembrie, în 2017 mai fiind programată doar încă o etapă, o săptămănă mai tărziu. Apoi, se va lua pauză până la jumătatea lui ianuarie 2018. Prima fază a campionatului se va încheia pe 24 februarie, cu două etape intermediare programate. Primul meci al echipei ploieştene în Sala „Olimpia” din viitorul sezon va fi cu vicecampioana SCM U Craiova, pe 14 octombrie. Tricolorul LMV va relua pregătirea în luna august cu un lot schimbat în mare parte. Din lot va face parte și Nelson Murangwa, cel mai nou jucator al formației ploiestene. Internationalul rwandez are 27 de ani, 2.07 m si 90 kg, evolueaza ca universal, fiind dublura pentru veteranul Laurentiu Lica. Murangwa a jucat, in ultimele trei sezoane, in campionatele din Japonia, Danemarca si Finlanda. O data cu acest transfer campania de achizitii a clubului s-a incheiat, dupa cum anunta clubul.

Both comments and pings are currently closed.
Powered by WordPress and WordPress Theme, thanks to Eva Jasmin and rca ieftin online