Nini vrea maxim în Cupă!(VIDEO)

Nini Popescu a fost printre artizanii calificării Petrolului în turul 3 al Cupei Romăniei. Sufletist, ambitios si talentat, micutul fotbalist are incredere in echipa sa si isi doreste un parcurs cat mai lung in „competitia suprizelor”. Popescu si Cosmin Lambru au fost marcatorii succesului impotriva lui Cioran si a baietilor din Titu. Succesul s-a născut greu, în partea a doua, pînă atunci galben-albaștrii nereușind să-l învingă pe Popa, unul dintre cei mai grei portari din liga a treia.

Lupii se bucură cănd sunt arbitrati de domnișoare deoarece căștigă de fiecare dată. Asa s-a intamplat si cu Ana Maria Terteleac, fostă tenismenă, cea care a condus meciul. Petrolul și-a permis să țină pe margine jucători precum sunt Stănescu, Vagner, Ciocălteu și Frăncu. În tribune a fost și Țiți Dumitriu, aflat în staff-ul celor de la Academica Clinceni, însoțit de fiica sa vitregă. Iar la lojă, Mădălin Mihalovici, CEO Veolia și finațator al clubului, a urmărit atent evoluția echipei după ce în ultimul timp jocul a scărțăit. Înaintea jocului s-a ținut un moment de reculegere pentru un suporter petrolist, decedat mult prea devreme. Președintele clubului Cristi Vlad, i-a dăruit mamei acestuia materiale promoționale în galben și albastru, culorile pe care Adrian le-a iubit cel mai mult. Petrolul va juca, miercuri, 13 septembrie, într-o nouă fază a Cupei la care vor participa cele 29 de echipe calificate din faza a 3-a plus cinci echipe participante în ediţia precedentă a Ligii 3 şi două echipe participante în ediţia precedentă a Ligii 2 .

Both comments and pings are currently closed.
Powered by WordPress and WordPress Theme, thanks to Eva Jasmin and rca ieftin online