Mircea Dridea sarbatorit

Mircea Dridea a fost sarbatorit si de „copii fotbalistici” ai sai. Octavian Grigore, Gica Liliac, Cristi Vlad si jucatorii Petrolului l-au aniversat pe Dridea la cei 80 de ani de viata. Actiunea s-a petrecut la arena Ilie Oana acolo unde fostul jucator, conducator si actual presedinte de onoare si-a petrecut aproape toata viata.
Dridea 5

Presedintele Vlad si antrenorul Grigore i-au oferit seniorului un superb buchet de flori si un tort cu emblema clubului. Glumind, Dridea a spus ca in aceste zile a tot fost torturat dulce primind numeroase astfel de atentii. Dupa ce a fost onorat de staff a venit randul fotbalistilor sa-i ureze multi ani cu sanatate, de la Daniel Chirita si pina la Claudiu Tudor, toti au gratulat emblema vie a acestui club iar unii dintre ei au venit si cu tricouri pe care Mircea Dridea sa-si puna autograful. Dridea a stat de vorba cateva minute cu jucatorii si chiar daca este ziua de nastere nu s-a ferit sa le atraga atentia baietilor ca acest campionat nu s-a incheiat si sa nu mai repete meciuri de genul bati Blejoi, te incurci la Brebu. Inainte de a veni la stadion, seniorul petrolist a fost luat de acasa de Vivi Rachita, consilierul sportiv al primarului Adrian Dobre, si impreuna au mers in biroul edilului-sef unde a primit felicitarile de rigoare dar si multe promisiuni ca sunt alaturi de aceasta echipa. Evenimentul de la stadion a fost deschis de suporterii de la „Peluza 1 Ilie Oana”. Doi dintre reprezentantii lor, Silviu Matei si Robert Burlacu, i-au urat multa sanatate oferindu-i un tablou reprezentativ si o esarfa, pe o parte cu tribuna pe care o reprezinta si pe cealalta cu mesajul „Petrolul nu moare”.

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress and WordPress Theme, thanks to Eva Jasmin and rca ieftin online