Finala Supercupei la Ploiești

Laureatele voleiului masculin romănesc din sezonul trecut, Volei Club Municipal Zalău și Arcada Galați, își vor disputa Supercupa Romăniei la Ploiești. Meciul cu trofeul pe masă, între campioana Romăniei și deținătoarea Cupei, va avea loc în Sala Olimpia pe 30 septembrie.

Cele două echipe care îşi vor disputa Supercupa se vor numără şi în viitorul campionat printre grupările cu pretenţii la noi titluri. Zalăul și-a adus cinci jucători noi în acest mercato de vară. Pe ex-stelistul Gheorghiță și alți patru jucători, toți din partea balcanică a Europei. În timp ce Galațiul i-a achiziționat pe romănii Bala și Gontariu plus cinci voleibaliști străini care au jucat, anul trecut, în campionatele din Franța, Italia și Grecia. Va fi un prilej și pentru cei de la Tricolorul LMV Ploiești să-și urmărească rivalele la titlu chiar în fief-ul lor. În noua ediție a Diviziei A1, Tricolorul va intălni prima oară, în deplasare, pe Arcada Galați iar apoi va juca cu Municipal Zalău. Este prima oară cănd Sala Sporturilor Olimpia va găzdui o finală de supercupă la masculin. Și este a doua oară, în acest an, cănd în arena ploieșteană se va disputa o întrecere de interes general după ce la începutul lui 2017 s-au desfășurat calificarile la Campionatul European pentru cadeți și cadete.

Both comments and pings are currently closed.
Powered by WordPress and WordPress Theme, thanks to Eva Jasmin and rca ieftin online