Cu găndul la derbi

Fotbaliștii de la Petrolul’52 sunt nerăbdători să joace cu Blejoi! Imediat după jocul cu Tufeni, băieții pregătiți de Octavian Grigore se găndeau deja la derbiul campionatului. Doi dintre jucătorii importanți ai echipei, Nini Popescu și Georgian Păun, au contribuit prin golurile lor la revenirea echipei pe primul loc.
petrolul

Popescu este la prima reușită de cănd a revenit în „haită” iar Păun este al treilea jucător petrolist, după Vintilă și Dumitrescu, care marchează de trei ori într-un meci în acest sezon. El a dedicat tripla familiei și suporterilor care de fiecare dată sunt alături de jucători și îi poartă spre victorii:,, Mă bucur mult că am punctat de trei ori și că am ajutat echipa să castige la o diferenta cat mai mare. Ne-am bucurat de rezultat și de joc dar de astazi ne gandim numai la meciul cu CS Blejoi. Va fi un meci foarte important cu o echipă buna dar eu sunt convins că vom face un joc de calitate, o sa caștigam si astfel ne distantam de ei”. Micuțul Popescu nu se aștepta ca Petrolul să căștige la o asemenea diferență iar golul său a fost printre cele mai frumoase reușite pînă acum în carieră:,, A fost mai ușor decăt ne așteptam, suntem fericiti ca am luat trei puncte și am facut golaveraj. Este frumos sa fii pe primul loc, ne place, aici este locul nostru iar vestiarul este unit, suporterii sunt alaturi de noi si ii asteptam in numar cat mai mare si la partidele urmatoare. Deja suntem montati pentru urmatorul meci, asteptam Blejoiul!. Petrolul și Blejoiul sunt la egalitate de puncte, 43, dar despărțite de golaveraj. Formația ploieșteană are +19 în timp ce echipa blejoiană are +16.

You can leave a response, or trackback from your own site.
Powered by WordPress and WordPress Theme, thanks to Eva Jasmin and rca ieftin online